fbpx

Secretul distractiei la nunta

Ziua nunţii este una dintre cele mai importante momente din viaţa unui om. Se spune că femeile sunt cele care se stresează mai mult în această perioadă, însă nici bărbaţii nu pare că sunt prea relaxaţi. De ce? Pentru că momentul mult aşteptat, nunta, trebuie să fie perfectă! În momentul în care cei doi viitori soţi se hotărăsc să facă acest pas, următorul gând zboară automat la pregătiri. Şi acestea nu sunt deloc puţine: rochie, costum, locaţie, muzică, invitaţi şi nu în ultimul rând poze. Fiindcă momentul este atât de important şi orice cuplu îşi doreşte să menţină vii amintirile din ziua nunţii cât mai mult timp, pozele devin una dintre problemele principale. Aşadar, necesitatea unui fotograf îşi face simţită prezenţa. Un profesionist va ştii întotdeauna să tranforme evenimentul propriu-zis într-o poveste. Una frumoasă, fericită, de dragoste. Dar ce te faci, în momentul în care, tu, mirele, sau chiar tu, mireasa, îţi doreşti nişte poze mai puţin convenţionale, împreună cu prietenii tăi sau prietenele tale? Mai mult, ştii că o parte dintre ei sau ele vor dori să pună instantaneu poza pe reţelele de socializare, că doar se află la nunta celei/celui mai bun sau bun/e prieten/e. Cred că răspunsul este simplu: ai nevoie de o cabină foto! Dacă ea este una ultramodernă şi deloc clasică: oglină foto, lucrurile merg şi mai bine în direcţia bună.

În ultimul timp, acest curent este foarte la modă. Întâlneşti cabine foto la nunţi, petreceri, şi cred că deja ai observat cât de fericită este lumea şi cât de bine reacţionează. Pe lângă faptul că te ajută să faci poze funny, cabina foto le şi transformă în amintiri pe loc. Şi este atât de plăcut sentimentul de a avea poze cu prietenii şi persoanele dragi. După fiecare serie de poze, protagoniştii primesc poza, pe care o vor păstra ca amintire, iar ulterior, peste ani, îşi vor aminti cu drag: cât de mişto a fost la nunta lui… . Şi dacă nu sunteţi convinşi încă de utilitatea şi totodată distracţia pe care ţi-o poate garanta o cabină foto, vă dăm 10 motive, care vă vor pune serios pe gânduri:

  1. Pozele se fac rapid, uşor, în orice ipostaze doresc protagoniştii.
  2. După sesiunea foto, te alegi rapid cu amintiri, fiindcă în câteva secunde vei primi fotografia.
  3. Recuzita mişto îţi poate garanta transformarea în personajul favorit.
  4. Dacă nu ai inspiraţie, fotografii de serviciu îţi pot da idei de personaje şi ipostaze creative.
  5. Timpul în care se fac pozele este scurt, astfel că invitaţii nu vor fi nevoiţi să aştepte mult pentru a se poza.
  6. Fiindcă vor fi atât de mişto, cu siguranţă că vor fi oameni care îşi vor dori să le încarce pe internet, astfel că le vor putea salva de pe site, la o calitate foarte bună.
  7. Fiindcă pozele pot fi predate fizic imediat după şedinţă, ele pot fi folosite pe post de mărturii. Şi chiar unele inedite şi personalizate.
  8. Dacă soacrele nu sunt în cele mai bune relaţii, se vor putea războii în faţa cabinei foto. La figurat, bineînţeles, cu recuzita din dotare.
  9. Fotograful îţi poate face poze în ipostazele dorite, dar până nu le vei primi, nu-ţi vei putea satisface curiozitatea de a vedea cum ai ieşit. Dar cabina foto oglindă poate!!!
  10. Pozele îi vor distra pe invitaţi şi pe miri în acelaşi timp. Deci să nu spunem nu unor momente de distracţie copioasă!

Aşadar dacă nunta ta se apropie, o cabină foto, trebuie trecută neeapărat pe lista necesităţilor. Motivele? Tocmai le-am dat. Distracţia? Garantată! Şi când vorbim despre o oglindă foto, motivele să ţi-o doreşti la nunta ta parcă devin şi mai multe. Iar pentru cei sceptici, neîncrezători sau clasici, motivele care clasează acest lucru drept un must este de-a dreptul confirmat cu ajutorul dovezilor.